Economie, IMM şi Afaceri — September 11, 2017 at 16:21

Fribourg Digital – 20 de milioane de euro pentru start-up-uri în IT07-09-2017

by

29f1aa2

Ţinta investiţiilor Fribourg Digital vor fi companiile aflate la început de drum, care au nevoie de susţinere pentru a-şi accelera activitatea, având deja un produs dezvoltat (stadiul MVP – Minimum Viable Product) sau care sunt în stadiul de seed, dar demonstrează că au atras utilizatori sau că există piaţă pentru produsele lor.

În funcţie de nivelul de accelerare sau seed în care se află start-up-urile, Fribourg Digital va investi între 20.000 şi 250.000 de euro într-o primă rundă de finanţare. Investiţiile pot continua în runde consecutive în faza de “growth” dacă proiectele validează.

Companiile eligibile sunt firme care dezvoltă tehnologie sau alte produse cu o componentă importantă tehnologică, cu o echipă de fondatori ce dovedeşte excelenţă antreprenorială, abilităţi complementare (tehnice, de vânzare, de analiză), cu membri care împărtăşesc valori similare.

Printre verticalele cu oportunităţi mari de selecţie datorită perspectivelor de dezvoltare geografică în următorii ani (fie locală, fie regională sau globală) se numără tehnologiile de tip block-chain, fintech, inteligenţa artificială, algoritmi pentru machine learning, software şi soluţii integrate cloud-based (SaaS, PaaS şi DaaS).

“Din observatiile noastre, majoritatea start-up-urilor eşuează nu din cauza ideii sau a produsului conceput, ci din cauza că nu reuşesc să le transforme pe acestea într-o afacere viabilă. Fribourg Digital vine să completeze exact aceste lipsuri în mediul antreprenorial românesc. Ne vom concentra pe ceea ce ştim să facem mai bine: să oferim proiectelor selectate excelenţă operaţională, un marketing potrivit şi o strategie coerentă de exit. Fribourg Digital îşi doreşte să fie un investitor strategic, nu doar financiar, cu implicare maximă în companiile pe care le finanţează. Acesta va fi diferenţiatorul nostru în piaţa investiţională”, declară Ion Sturza, managing partner la Fribourg Capital.

Fribourg Digital va beneficia de o echipă separată de management şi evaluare a investiţiilor, formată din specialişti în investiţii tehnologice şi analişti financiari.

În ultimii ani, Fribourg Capital s-a implicat masiv în dezvoltarea comunităţii antreprenoriale din România, atât prin construirea de la zero a Liberty Technology Park de la Cluj, dar şi prin programul Spherik Accelerator, ajuns deja la a patra ediţie.

Fribourg Capital este un fond de private equity şi venture capital cu sediul în Bucureşti şi operaţiuni în Europa de Est şi CSI.

Din portofoliul Fribourg Capital au făcut parte în ultimii ani companii care activează în domenii precum IT&C, real estate, resurse naturale, producţie industrială şi agricultură. În prezent, fondul îşi concentrează activitatea pe companii online şi de tehnologie, având investiţii active în elefant.ro, SEO Monitor, Upswing, Liberty Technology Park, Spherik Accelerator sau Planable.

 

 

 

 

Sursa: www.fribourgcapital.com

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.