Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Editoriale, People-Passion-Performance — July 18, 2018 at 23:41

Exercițiul sincerității cu noi înșine

by

A devenit, din nefericire, o tradiție ca în această perioadă a anului să se vorbească despre notele mici de la concursul de titularizare. De la an la an, știrile cu profesori care nu au fost în stare să ia notă de trecere, sunt tot mai numeroase. Presa se lamentează  câteva zile, părinții arată cu degetul iar Ministerul Educației dă din umeri neputincios, pe motiv că nu are soluții. Indignarea e de scurtă durată. În câteva zile, se termină comédia, târâș-grăpiș se face și repartizarea pe posturi, după care ne vedem cu toții de treburi.

Până începe anul școlar.

Atunci ne revenim și reluăm (scandalizați, firește)  discuțiile despre dascălii cu probleme la clasă. Despre neputința unora de a inspira copiilor încredere.  De a trezi admirație. De a insufla respect. Despre profesorii agresivi, aroganți, conflictuali, incapabili să iasă din logica celor care se cred Dumnezeu la catedră. Despre rezultatele la  evaluările naționale și bacalaureat care, de la an la an, sunt tot mai slabe. Din când în când, veștile cu cei doi, trei olimpici, medaliați pe la vreo balcaniadă ceva, ne mai înmoaie patriotic aplombul. În final, revine ritualic întrebarea “ce e de făcut?”.

Știți pe cine nu auzim în toată povestea asta? Pe profesori. Exact, noi, cadrele didactice, nu ne auzim deloc. Noi, martorii vinovați ai acestui circ, ascunși sub perdeaua unei tăceri complice și ipocrite. Noi, cei care ne-am văzut într-un loc călduț și sigur, băltind într-o rutină mediocră, mascată de obsesia aparențelor.  E adevărat, concursul de titularizare nu este o miză care să ne mobilizeze foarte mult. Să ne împingă să ne strigăm nemulțumirea că în sistem pătrund (și rămân!) oameni fără har pedagogic. Da, titularizarea nu e un subiect destinat să ne emoționeze. Cum o fac, nu-i așa dragi colegi, discuțiile despre salarii, de pildă. Beneficii, bonusuri, decontări, sporuri sau ce alte stimulente financiare or mai fi prin școlile din România. De stat sau private, că, din punctul acesta de vedere, mi se pare că formăm cu toți o mare și (ne)fericită familie… Da, din partea  noastră e o liniște, care aproape că doare. Pentru că exprimă nu doar apatie și indiferență ci și absența sentimentului de mândrie, că aparținem unei categorii profesionale nobile. De excepție. Că facem parte dintr-o castă privilegiată, care are șansa de a face cel mai frumos lucru din lume: să-i educăm pe copii.

Când ne-am pierdut dorința de a trăi un astfel de sentiment? Ne-am dorit-o vreodată?

Ne lipsește  exercițiul sincerității cu noi înșine. Trebuie să acceptăm că examenul de titularizare este un indicator al performanțelor noastre ca profesori iar rezultatul nu e unul care să ne facă foarte mândri. Și, de data  asta, nu părinții sunt de vină. Nici elevii. Nici Soros, Occidentul decadent sau alți dușmani imaginari. Sistemul  suntem noi.  A, nu-mi spuneți că notele de la titularizare nu ne privesc și că sunt responsabilitatea individuală a celor care le-au luat. De ce nu simțim la fel când e vorba de olimpici? Atunci e în regulă să ne mândrim cu munca altuia?  De cele mai multe ori, (doar) cu munca acelui copilul talentat și a părinților lui? Funcționăm, de prea mult timp, în spiritul cetății asediate. Întotdeauna e altcineva de vină. Întotdeauna e vorba de cineva care ne atacă, având interese obscure. Întotdeauna e vorba de ceilalți, cărora nu le pasă.

Nouă ne pasă?

Nu, vă rog, să nu ne facem iluzii. Dosarele acelea groase, cu zeci de adeverințe, diplome și certificate, nu ne fac mai competenți decât suntem în realitate. Nu, de data asta nu e o scuză  faptul că programele școlare sunt încărcate. Că școlile nu au calculatoare ultimul răcnet. Pentru rezultatele slabe trebuie să ne uităm, în primul rând, în oglindă. Cu toții. Și să încetăm a mai trăi în minciună.

Luați atitudine. Nu mai permiteți ca în cancelarie să pătrundă oricine. Veniți cu propuneri privind un sistem mai echitabil privind titularizarea. Sunt candidați care au luat zece la concurs dar nu s-au putut titulariza nicăieri pentru că nu sunt posturi și au rămas să suplinească. Nu fiți vocali doar atunci când interesele voastre personale o cer  ci și atunci când calitatea actului educațional are de suferit. Cereți mai marilor noștri să intervină în universități pentru a reglementa mai bine pregătirea viitoarelor cadre didactice. Solicitați programe de mentorat, reale, consistente, pentru colegii noștri mai tineri, debutanți, pentru a-i sprijini să aibă un start bun în carieră. Insistați ca școlile să ia în serios cursurile de perfecționare.  Renunțați la obsesia colecționării de hârtii și adeverințe și puneți în practică, la clasă, lucrurile învățate. Învățați să faceți interasistențe. Învățați cum să învățați unii de la alții.

Fiți Profesori.

De Marcel Bartic

educatieprivata.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.