Anunţuri, Ultimile Știri — November 14, 2017 at 21:54

Spitalul Județean de Urgență Călărași condus de Emanuil Valentin și Adela Năsturică nu a scos nici un post concursul de rezidențiat din 19 noiembrie cu toate ca are o lipsă cronică de medici.

by

 

 

Backup_of_macheta

Deputatul Sorin Vrăjitoru mi-a dat un telefon și mi -a spus că îl deranjează contextul în care am inserat declarația lui și faptul că am ilustrat articolul cu fotografia lui.Vă cer scuze pentru schimbarea titlului și a fotografiei care ilustrează a cest articol.

 

Medicii continuă să plece pe capete de la Spitalul Județean de Urgență Călărași condus de Emanuil Valentin și Adela Năsturică oamenii lui Iliuță  , pacienţii îşi strigă durerea cu plângând, pentru că nu mai are cine să-i trateze.

În judeţul Călăraşi, de exemplu, din cei doi medici oncologi, unul a plecat acum la Bucureşti, iar celălalt se împarte la 500 de pacienţi cu cancer.

Judeţul Călăraşi are cei mai puţini medici din ţară, 310. Sute de bolnavi fac periodic peste 100 de kilometri pentru a ajunge la un medic din Capitală.

Ca şi cum n-ar fi de ajuns, doar 6 locuri pentru rezidenţi au fost scoase la concurs în această toamnă. Niciunul la Spitalul Judeţean.

Concursul de intrare în rezidenţiat va avea loc în 19 noiembrie, şi, la fel ca în anii trecuţi, se va desfăşura în şase centre universitare, anunţă Ministerul Sănătăţii, precizând că, în premieră, va solicita Guvernului majorarea cifrei de şcolarizare pe baza necesităţilor existente în unităţile sanitare din teritoriu, dar şi a capacităţii de pregătire disponibile în universităţile de medicină şi farmacie.

Spitalul Județean de Urgență Călărași condus de Emanuil Valentin  și Adela Năsturică nu a  scos nici un post la acest concurs cu toate ca are o lipsă cronică de medici.

Cine nu și face treaba la Spitalul Județean de Urgență Călărași domnule Iliuță!!!????sunt oameni numiți și susținuți de Dumneavoastră?

Deputatul Sorin Vrăjitoru fost consilier județean este revoltat  de neputințele și nepăsarea conducerii Spitalului Județean de Urgență Călărași .

Sorin Vrăjitoru: Noi am aprobat o listă cu peste 30 de obiective de investiiții pentru spital. Sunt realizate câteva 3-4.

Cică nu ar fi angajat pentru postul de achiziții !!!??? nu cumva aici e punctul nevralgic al managementului lui Iliuță pentru Spitalului Județean de Urgență Călărași: ACHIZIȚIILE!!!???

Servicii minimale și obligatorii care nu sunt asigurate în Spitalul Județean de Urgență Călărași!!!???? Oare de ce?

Servicii de bază pentru pacienții din Călărași și condiție obligatorie pentru păstrarea acreditării spitalului județean  lipsesc din preocupările conducerii spitalului județean. De ce Valentin Emanoil și Năsturică Adela!!!???

Sub conducerea înțeleaptă a acoliților săi (acolițiii lui  iliuță),  Valentin Emanoil – director general  și Năsturică Adela – director  medical, nu există posibiltatea ca investigații esențiale să se facă la Călărași : Asigurarea  serviciilor de ecocardiografie, ecografie Doppler vascular, Holter tensiune arterială, Holter EKG, endoscopie digestivă superioară, colonoscopie, servicii de bază pentru pacienții din Călărași și condiție obligatorie pentru păstrarea acreditării spitalului lipsesc din preocupările conducerii spitalului județean. Valentin Emanoil și Năsturică Adela numiți și menținuți în funcție de Vasile Iliuță, în ciuda menținerii lipsurilor și neregulilor din spital.

Incompetența,nesimțirea și nepăsarea și /s-au deturnarea resurselor de către oamenilor cărora li s-au încredințat  pentru asistență și îngrijire medicală realităţile spitalului judeţean din Călăraşi.

Situația Spitalului Județean de Urgență  Călărași, este o consecință dezastruoasă a incompetenței manageriale a nenumăraților  așa ziși manageri care s-au perindat la conducere in mandatul lui Vasile Iliuță și a politicii falimentare a consiliului județean, a improvizației,provizoratului, arbitrariului,amatorismului și voluntarismului Președintelui CJ  Vasile Iliuță

Toate acestea înseamnă afectarea imaginii, prestigiului și credibilității instituției. Înseamnă bani mai puțini de la buget, restrângerea numărului și calității serviciilor medicale oferite, angajați concediați și reduceri salariale.

Este un eșec managerial și o deficiență majoră  a politicii în domeniul resurselor umane, neîndeplinirea criteriilor de performaţă pentru situarea la un nivel calitativ superior a serviciilor medicale oferite, înseamnă un regres, un pas înapoi…

 

Nelu Bălașa

 

 

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.