Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
De prin lume adunate — February 13, 2014 at 13:00

Definiţii ale prostiei

by

Ne-am propus sa analizam serios acest concept atat de vast si de ofertant. Inteligenta pare sa se afle pe agenda tuturor psihologilor, prostia – nu. De ce oare? Dar iata cateva definitii de la psihologi.

prostia

Felul cum oamenii isi dau cu dreptul in stangul, se dezadapteaza, sunt stangaci si naivi, mi se pare la fel de interesant ca obiect de studiu pe cat este felul in care descopera mecanismele lumii vii, ale tehnicii. In 1511, carturarul renascentist Erasmus din Rotterdam publica eseul intitulat Laus Stultitiae (Elogiul prostiei), in care virtutile prostiei erau laudate, evident ironic (prin intermediul antifrazei, figura retorica prin care se intrebuinteaza un inteles contrar celui obisnuit). Erasmus aducea atunci – pentru prima data in lumina reflectiei – irationalitatea umana, stangacia.

DRAGOS CIRNECI, SPECIALIST IN NEUROSTIINTE – „Prostia este adictia de idei“

„«Prostie» este un termen folosit in limbajul colocvial, nu si in stiinta. Am putea traduce in termeni stiintifici prostia drept inabilitatea de a realiza conexiuni intre informatii sau de a realiza unele gresite. Tehnic, acest fenomen are doua cauze general acceptate: lipsa de informatie (din cauza inculturii, a educatiei precare) si inabilitatea fizica de a activa suficiente informatii in creier sau ceea ce numim handicap mental (politically correct, ii spunem acum «persoana cu cerinte educative speciale»).

Exista totusi persoane care au un IQ superior, au si scoala, si tot fac gafe de proportii. Le vedem sau citim zilnic. In cazul lor, explicatia pentru comportamentul «prostesc» este alta. Tine de adictia de idei. Creierul face adictie nu doar de droguri, se ataseaza nu doar de persoane si animale. El dezvolta adictie inclusiv de idei, concepte, curente de opinie. Le numim convingeri. Si in cazul lor, se poarta la fel ca si in cazul drogurilor. Adica isi «cere doza» tot timpul si este frustrat si agresiv cand i se refuza.

Iar spectatorii vad efectul, adica incapatanarea in sustinerea pana in panzele albe a ideilor proprii, orbirea la argumente contra indiferent cat de puternice sau logice sunt ele si selectarea din toate informatiile posibile doar a celor care sunt congruente cu convingerile proprii. Chiar daca acestea sunt cele mai putin numeroase si mai putin probabil a fi relevante. Convingerile blocheaza creierul intr-un set de idei fixe, inatacabile, care ies la suprafata ori de cate ori li se da ocazia. Iar ele dicteaza ceea ce omul spune, decide sau face.

Este lipsit de logica de ce adictiile de droguri le condamnam, iar adictiile de idei le respectam in virtutea «dreptului la opinie». In fond, cele mai multe conflicte si razboaie au pornit din cauza convingerilor de tot felul si nu a drogurilor. Milioane de oameni au murit din cauza convingerilor lor religioase sau politice. Asa cum unii fura bani ca sa-si ia droguri, altii au pornit razboaie ca sa-si impuna convingerile. Desi par lucruri total diferite, in creier mecanismul e acelasi. Si ignorarea acestui lucru este tot o forma de prostie…“

BOGAN LUCACIU, PSIHOTERAPEUT – „Prostia se nevoieste a fi acoperita de titluri, decoratii“

„Prostia nu e opusa inteligentei, ci intelepciunii. Prostia poate conferi si statut social, prostul satului e cel recunoscut. Acest statut este insa unul inferior si de aceea creeaza complexe individului, ducand la incercari disperate de a iesi din acest statut. «Prostul, daca nu-i fudul, parca nici nu-i prost destul!.» Prostia se nevoieste a fi acoperita de titluri, decoratii, masterate, doctorate, «who is who»-uri si alte din astea.

Teama de acest statut e mare si, de aceea, «a face pe desteptul» sau «a se ocosi» – cum spun ardelenii – e un sport comun. Adesea, e insusi semnul prostiei. Deunazi, un parlamentar roman din Comisia pentru Constitutie a invocat trei masterate din diferite domenii pentru a-si justifica competente pe care – evident – nu le are. Si idealistii, chiar daca sunt inteligenti, pot fi luati de prosti.

Vezi Don Quijote ori Nicolaita Minciuna, din nuvela cu acelasi nume a lui Bratescu-Voinesti. Invers, Soldatul Svejk e un prostanac care traieste intelept mizeriile Primului Razboi Mondial. La el banuiesti mereu ca e mai degraba un intelept deghizat, unul care «face pe prostul» cu intelepciune.

Prostul adevarat nu invata de la altii, ba chiar mai mult, nu invata nici din propria experienta, fiindca ideea proasta e doar o dorinta, o aspiratie personala, adesea stereotipa, argumentata eventual cu argumente nepotrivite temei. Inflexibilitatea prostului nu se manifesta in virtutea unui ideal etic, ci doar din iubire de sine. Cand e contrazis cu argumente valide, confunda dreptatea sau adevarul cu propria persoana, cu propriul statut, si devine mojic.

Mihai Ralea spunea ca un semn al prostiei este acela ca prostul schimba criteriile, subiectul unei dispute. El dadea exemplul unei dispute intre doua studente privitor la un subiect de fizica, cand una dintre ele, nemaiavand argumente, ii arunca celeilalte: «Ce sa mai vorbesc cu tine care esti tuberculoasa?!».

«Castravetele, care este un fruct dicotiledonat de culoare galben-verzuie si face parte din familia curcubitaceelor, are tulpina in forma de vrej se inmulteste prin seminte si are 98% apa» – este raspunsul standard (corect, de altfel) la orice al lui Ionescu catre Marius Chicos Rostogan. Or, la politicienii nostri aceasta navigare peste subiect e insasi «arta politicii»“.

VIRGIL RICU, PSIHOTERAPEUT – „A TE UITA, DAR A NU VEDEA“

„Perplexitatea sau cum «te uiti ca vitelul la poarta noua»… Daca ar fi sa incerc o definitie personala a prostiei, aceasta ar suna ceva de genul «a te uita, dar a nu vedea». Ma simt prost atunci cand nu inteleg, nu cuplez, nu vad legatura. Imi vine in minte imaginea unei femei foarte inteligente care imi spunea in cabinet: «Cand vine vorba despre feminitate, ma simt proasta».

Sigur, acesta este un nivel «superior» de prostie, caci exista si un alt nivel, in care suntem prosti, dar nu sesizam ca suntem prosti (sesizeaza, in schimb, ceilalti). Etimologic, prost vine din slava, unde inseamna «om simplu». Imaginea care apare automat in minte este cea a mujicului rus aflat in fata unui reprezentant de seama al elitei aristocratice ruse.

Mujicul este simplu, adica nu este complex, nu e educat, nu e interesat de un univers al cunoasterii abstracte, nu sesizeaza nuante, subtilitati ale gandirii. Imaginea in cauza trimite imediat la o pozitionare: a fi prost echivaleaza cu a fi inferior. Motiv pentru care, in contexte sociale, cautam fie sa ne ascundem prostia, fie sa o tratam cu autoironie, sperand ca in felul acesta o anulam intrucatva, dat fiind ca autoironia se considera a fi apanajul oamenilor inteligenti.

Asocierea prostiei cu sentimentul de inferioritate creste foarte mult pericolul de a fi «acuzat» de prostie (si, implicit, a fi dispretuit, ridiculizat, exclus), astfel ca multi oameni se apara de acest pericol cautand (alti) prosti de care sa rada.

Dar prostia nu este doar apanajul unora, ea este universala, nu scuteste pe nimeni. In multe situatii, toti ne lasam prostiti sau ne prostim singuri, intrucat suntem fiinte manate de dorinta. Nu stiu nimic care sa orbeasca ori sa prosteasca mai eficient decat propria dorinta…

Dorinta de a se imbogati rapid si fara efort ii face pe unii sa se lase prostiti de tot felul de escroci, dorinta oarba de dragoste ii face pe altii sa se prosteasca, crezand ca o persoana narcisista/depresiva/alcoolica se va schimba peste noapte de dragul lor. Avem o capacitate extraordinara de a ne prosti pe noi insine, capacitate care este direct proportionala cu inteligenta noastra, caci, intr-adevar, unde-i minte multa, este si prostie multa.

De pilda, un academician renumit, dar cu «ghinion» la femei, isi explica ghinionul sau printr-o teorie bine documentata asupra feromonilor… Sau o femeie extrem de inteligenta insista sa ramana oarba la infidelitatile sotului, fiind deosebit de creativa in a-i gasi acestuia scuze ingenioase pentru absentele frecvente sau pentru comportamentul sau vadit seductiv fata de alte femei.

Privind mai atent insa, descoperim ca aceasta «autoprostire» prin rationalizari si intelectualizari, care de care mai inteligente, are rolul de a ne proteja de adevaruri dureroase carora, pe moment, nu le putem face fata. In acest caz, prostia nu este doar nociva, ci si utila, caci isi are rostul ei pe lume si de multe ori este o protectie foarte desteapta fata de suferinte mai mari.

Daca ne amintim bine, inchizitia, comunismul, nazismul, bomba atomica au fost, toate, creatiile unor idealisti foarte inteligenti. Si atunci, sesizand relativitatea etichetelor de «destept» si «prost», percepand miscarile inteligentei si prostiei ca pe un joc al luminilor si umbrelor, inversunarea noastra impotriva prostiei scade.

Ne permitem chiar sa ne relaxam in acel insight socratic eliberator «eu stiu ca nu stiu nimic», razand de pretentia noastra aroganta de a controla lumea printr-o intelegere ingusta, pentru ca apoi, doar cateva zeci de minute mai tarziu, sa revenim la starea obisnuita de judecatori exigenti care incearca sa introduca infinitul in niste sertare mintale rigide si, evident, neincapatoare. Mai mult, putem privi intreaga noastra viata ca pe o alternanta continua de momente in care lucrurile ne sunt clare «ca lumina zilei», cu momente in care devenim «prosti ca noaptea»…“

GABRIEL CICU, PSIHIATRU SI PSIHOTERAPEUT – „PROSTIA A CAPATAT PROPORTII APROAPE ARHETIPALE…“

„As pleca in discutia despre prostie de la principiul monedei. Nu exista o discutie despre prostie daca nu exista si reversul: inteligenta. Aceasta si-a pierdut forta si a devenit desueta – prin alaturarea inteligentei cu sentimentele, in cazul inteligentei emotionale, EQ. Sau a devenit mult prea calculabila si, astfel, arida – cum este cazul indicelui IQ. Dar prostia a capatat proportii aproape arhetipale….

Azi, esti intrebat: «Ce, esti prost?» in loc de «buna ziua». Prost esti daca esti avocat, doctor, profesor, dar si politician, bancher si chiar rege («Ce prost regele Mihai, ca… orice!»). In egala masura, esti prost daca esti «baiat de Dorobanti», prost esti de pleci din tara, prost de ramai, prost ca ti-ai luat masina, prost ca nu ti-ai luat, prost de esti angajat, prost ca platesti sau nu taxele, etc.“

MIHAI ALBU, PSIHOTERAPEUT – „INDUSTRIALIZAREA EXCESIVA SI CONSUMERISMUL DISPERAT“

„Primind cererea asta de articol, m-am gandit: sunt eu oare mai ne-prost decat altii? Hm, poate ceva mai atent la cei din jur si cu mai mult interes social. Adica? Un concept elaborat pe la 1911 (poate chiar mai vechi) de catre Alfred Adler. Si se refera la a face lucruri avandu-i si pe ceilalti in vedere, nu doar strict pentru uzul si placerea personala.

Actiunile mele sunt de folos si altor persoane sau doar mie? Pare un pic cam idealist, nu? Si cu toate acestea, avem exemple inca din inceputul umanitatii: ne strangeam in cete de vanatori si/sau culegatori pentru ce era mai sigur, mai productiv si mai eficient. Pe front unii se aruncau in fata cazematei ca sa poate trece camarazii lor.

Au fost evrei salvati de la moarte de ne-evrei, desi acest ajutor ii putea costa viata. Sunt exemple si din zone mai prozaice: am trei catei si mereu macar trei pungi goale cu mine/cu noi atunci cand ii scot/ii scoatem la plimbare. Desigur, in recipientele special amplasate pentru asta, in anumite locuri selecte, nu se gasesc. Asa ca, pentru mine, prostie e sa ma gandesc exclusiv la binele meu si ma gandesc (daca o fac) doar pe termen scurt, fara sa incerc sa anticipez (cat imi sta in putinta) efectele actiunilor mele pe termen lung si/sau asupra altora: fie ei oameni, animale, plante, planeta.

Ba, unele din actiunile noastre dovedesc ca nu ne gandim nici macar la interesul personal, pentru ca gandim si ne raportam de parca am suferii de un fel de «miopie cauzala». De exemplu: ma sui in masina sa ma duc la piata/magazin, desi locul respectiv e la 15 minute de mers pe jos sau cinci minute cu bicicleta. Nu doar ca poluez atmosfera (care nu e doar a mea, dar e si a vecinilor mei; chiar si a urmasilor urmasilor mei), dar, imi scad si sansele sa fac ceva miscare (si asa reduse in societatea noastra) Da, sigur, nu avem timp.

Am mai auzit asta, insa, in cele mai multe cazuri nu e real. Si industrializarea excesiva si consumerismul disperat si competitia nemasurata si… si sa nu credeti ca nu exista si efecte la nivel individual, imediate. De exemplu, competitivitatea exagerata este asociata cu boli cardiovasculare. S-au facut prin anii ’70 cercetari care au demonstrat asta. Sau obezitatea din ce in ce mai raspandita in randul copiilor (si nu vorbesc aici de cea patologica sau generata de cazuri medicale) si care are de multe ori ca si baza fie o mediatizare exagerata a placerii si facilitatii consumului, fie cauze emotionale generate de ne-primirea afectivitatii naturale si necesare din partea parintilor sau a celor apropiati (preocupati de a avea mai mult, de a lucra mai mult, de a castiga mai mult).

Sigur, mai sunt posibilie si alte motive, am amintit doar doua dintre ele. Un alt exemplu, de azi: ma uitam de sus (n-am ce face, stau la etajul 5) cum un manipulant (de tramvai) taraia disperat la niste masini care stateau pe linia de tramvai, in fata sa. Nicio problema am putea spune, are dreptate, doar ca ele stateau acolo pentru ca permisesera la doua salvari sa treaca prin fata lor (si a tramvaistului). Daca rudele sale erau in Salvari ar fi reactionat la fel?

Acum, se pusesera in miscare, dar, de, nu bausera ceva energizante sa prinda aripi (varianta, sa nu fie cu reclama: nu invatasera sa se teleporteze; Engage!). Dar reziduurile noastre ne-ecologice unde se duc? Poate ati vazut trailerul la acel film, in care, pe o insula aflata la 2000 km de orice fiinta omeneasca pasarile isi fac cuiburi din deseuri si mor datorita poluarii cu chestiuni plastice si din aluminiu. Sau padurile pe care le decimam in numele profitului? Sau animalele pe care le exterminam, fie in numele modei, fie al gastronomiei, fie doar pentru ca au patruns in teritoriul nostru»? Rasa umana este (cea mai) desteapta?“

ALFRED DUMITRESCU, PSIHOTERAPEUT – „SUPRA VALORIZAREA INTELIGENTEI“

„Pe vremuri, cand cei din generatia mea erau copii, prima injuratura pe care o foloseam pentru a ne exprima deopotriva supararea sau dispretul fata de altul era: «Prostule!». Folosirea acestui invectiv ca prima insulta «autorizata» videntiaza doua elemente majore ale mentalului colectiv transmise prin educatie copiilor de acum (aproximativ) jumatate de secol: supra-valorizarea inteligentei (evident, in ipostazele ei legate de invatare sau performanta scolara) si tabu-ul sexualului (caci, se stie prea bine, graiul nostru este bogat in insulte dar cele mai multe dintre ele contin referiri extrem de explicite la organe si activitati sexuale).

Astfel, prin «prostule!», copilul putea sa atace masiv narcisismul adversarului evitand incalcarea unui tabu si, implicit, sanctiuni din partea adultilor. Dar oare avea copilul dreptate? Adica celalalt chiar era prost? Sau, ajungand la tema acestui numar al revistei, chiar exista prostie si, daca da, ce este, de ce este si la ce ar folosi ea? Desigur, nu imi propun sa epuizez fascinanta tema a prostiei in cateva randuri (ar fi o ditamai prostia) ci doar sa schitez citeva directii pe care perspectiva psihanalitica le poate deschide asupra ei.

Eliminand situatiile de handicap cognitiv de sorginte genetica sau neurologica, prostia exista dar ea se … «invata» si nu e un dat fundamental al persoanei. Nu vorbesc despre o invatare cognitiva si constienta, desigur, ci despre una predominant afectiva si inconstienta, motivata fie de nevoia de atasament a copilului (de pilda prin identificarea cu parintele mai putin performant intelectual dar mai prezent emotional), fie de obtinerea sigurantei afective prin conformarea necritica la normele familiale si sociale (internalizarea asa-numitelor „locuri comune“ sau prejudecati), fie de satisfacerea unei masive nevoi de dependenta prin asumarea – adesea manipulativa – a pozitiei celui care «nu stie si nu poate“»si, prin urmare, trebuie mereu ajutat si sprijinit de cei din jur.

In plus, «prostul» incearca sa evite si efectele propriilor sale tendinte agresive punandu-se cumva in afara competitiei cu ceilalti si cerand astfel sa fie «crutat». Prostia pare astfel a fi mai degraba rezultatul unei tranzactii inconstiente prin care individul renunta la o parte din aspiratiile lui de auto-afirmare in scopul obtinerii unor beneficii emotionale imediate si, mai ales, «sigure».

Proverbul romanesc ne asigura ca «prostia nu doare»; clinica psihanalitica ne arata insa adesea contrariul: prostia, adica inhibarea folosirii la maximum a propriilor capacitati intelectuale, este o «afacere proasta» caci beneficiile astfel obtinute sunt mai mereu nesatisfacatoare si aducatoare de suferinta psihica pe termen lung.“

sursa:psychologies.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.