Cultură şi Educaţie, Educaţie — December 17, 2017 at 23:15

Criza valorilor. Ce înseamnă să fii o persoană educată astăzi?

by

Societatea din ziua de azi este caracterizată de criza valorilor morale și religioase, fiind abandonată total la încrederea în progres și viitor. Mijloacele de comunicare și publicitate, contribuie la crearea unei false iluzii a ceea ce urmează să fie, noul, va fi mereu mai atrăgător decât vechiul.

În era individualismului tradițiile și-au pierdut importanța, credibilitatea și relevanța. Numai “factum” este adevărat, adică ceea ce am făcut. Ceea ce este cognoscibil, adevărat și demn de luat în considerare e doar ceea ce a realizat omul, și asta e păcat.

Ceea ce persistă în omul de azi este doar un sentiment profund de singurătate, oboseala de a trăi o existență fără scop, iar ceea ce îl invadează e doar mania de a face… fără  să-și mai găsească liniștea, pentru că fără un sens care să ne dirijeze viața, nu vom avea niciodată senzația că este pe deplin trăită și realizată.

Într-o societate democratică, școlile trebuie să depășească competențele fundamentale.

Școlile publice de astăzi sunt supuse unei presiuni enorme pentru a arăta prin scoruri îmbunătățite ale testelor – că oferă fiecărui elev o educație temeinică și eficientă.  Teste, examene, care de altfel nu pregătesc cu adevărat elevii, studenții, pentru viața reală, pentru piața muncii reală. Competențe și abilități dobândite doar pe hârtie care nu reflectă și nici nu ajută absolvenții la nimic.

Toate aceste lucruri, sau critici sunt importante, dar sistemul educațional al zilelor noastre are o problemă mai fundamentală: eșecul de a aborda sau chiar de a pune întrebările de bază ridicate în această problemă a leadershipului educațional : Care sunt scopurile proprii ale educației? Cum funcționează școlile publice o societate democratică? Ce înseamnă educația completă a unui copil?

Obiectivele educației

Fiecare societate înfloritoare a dezbătut scopurile educației. Această dezbatere nu poate produce răspunsuri finale, bune pentru toate timpurile și toate locurile, pentru că scopurile educației sunt legate de natura și idealurile unei anumite societăți. Dar obiectivele promovate azi de sistemul nostru de învățământ sunt în mod clar mult prea înguste. Desigur, ar trebui să cerem mai mult de la școlile noastre și, decât să educăm oamenii pentru a fi competenți în lectură și matematică, mai bine i-am educa să-și dezvolte abilitățile și competențele lor reale. Prea mulți oameni foarte bine pregătiți fac fraude, călătoresc pe calea succesului marcați de lăcomie și nu prea au grijă de modul în care acțiunile lor afectează viața altora. Dar, asta se întâmplă atunci când absolvenții sunt doar vânători de diplome și calificări pe hârtie, cu scopul de a obține un post călduț în administrație sau politică. Nu mai contează calitatea pregătirii, ci cantitatea diplomelor înșirate în CV.

Unii oameni susțin că școlile sunt cel mai bine organizate pentru a atinge obiectivele academice și că ar trebui să impunem altor instituții sarcina de a urmări obiectivele fizice, morale, sociale, emoționale, spirituale și estetice pe care le asociem copilului. Școlile ar face o treabă mai bună, dacă ar fi liberi să se concentreze asupra locului de muncă pentru care au fost înființate, și nu să fie îngropate în birocrație și umilite de politicul care se impune peste tot.

Aduc acest argument pentru că cei care se ocupă de sistemul educațional nu au luat în considerare istoria educației. Școlile din România – precum și școlile din diferite societăți și epoci istorice – au fost concepute atât pentru motive morale cât și sociale, ca și pentru instruirea academică.  Poate că ar trebui să începem de la învățământului primar, căreia să-i stabilim printre celelalte obiective și calitatea morală, înțelegerea obligațiilor față de țară și vecini, cunoașterea drepturilor, inteligența și credința în relațiile legate de domeniul social.

Ar trebui ca obiectivele multiple ale educației să cuprindă și: sănătatea, calitatea de membru acasă, vocație, cetățenie, folosirea demnă de petrecere a timpului liber și caracter etic. Ar trebui să se încearce revigorarea tradiției progresive care pledează pentru educația deschisă, care urmărea să încurajeze creativitatea, invenția, cooperarea și participarea democratică la clasă și la învățarea pe tot parcursul vieții.

De asemenea, aș mai sugera un alt scop: fericirea. Gânditorii mari au asociat fericirea cu alte calități, precum: o viață intelectuală bogată, care recompensează relațiile umane, iubirea de casă și locul natal, părinții buni, spiritualitatea și un loc de muncă pe care îl iubește. Încurajând acest scop în educație, nu numai că  elevii vor înțelege componentele fericirii, ci și vor transforma clasele la școală cu adevărate locuri fericite.

Aceste scopuri enumerate mai sus, sunt menite să ghideze deciziile de instruire a elevilor. Acestea sunt menite să lărgească gândirea profesorilor – pentru a le aminti să se întrebe de ce au ales anumite curricule, metode pedagogice, aranjamente de clasă și obiective de învățare. Ele le pot reaminti, de asemenea, că elevii sunt persoane întregi – nu simple colecții de atribute, dintre care unele trebuie abordate într-un singur loc și altele care trebuie abordate în altă parte.

Insistând că școlile și alte instituții sociale împărtășesc responsabilitatea pentru îngrijirea copilului în întregul său, recunosc că diferitele instituții vor avea un accent diferit. Evident, școlile vor avea o responsabilitate mai mare pentru predarea citirii și matematicii, clinicile medicale pentru examinarea sănătății și vaccinării, familiile pentru locuințe și îmbrăcăminte și locuri de cult pentru instruirea spirituală.

Democrație, competență și școli

O discuție productivă despre obiectivele educației trebuie să recunoască faptul că școlile sunt stabilite pentru a servi atât indivizilor, cât și societății. Ce așteaptă societatea din școlile sale?

Din dezbaterile politice actuale despre educația publică, se poate crede că societatea românească are nevoie doar de diplome și… cam atât. De ce am avea nevoie de lucrători competenți care să mențină economia și națiunea competitivă pe piața mondială. Istoria și bunul simț ne spun că de la o societate democratică se așteaptă mult mai mult: se vrea absolvenți care manifestă un caracter solid, au o conștiință socială, gândesc critic, sunt dispuși să-și asume angajamente, sunt pregătiți pentru piața muncii și sunt conștienți de problemele economice și sociale.

În plus, o societate democratică are nevoie de un sistem educațional care să ajute la susținerea democrației, dezvoltând cetățeni grijulii care pot face alegeri civice înțelepte. Prin însăși natura sa, o societate democratică se schimbă mereu – uneori spre bine, uneori spre rău – și necesită cetățeni dispuși să participe și suficient de competenți pentru a distinge între cei mai buni și cei mai răi. Ce avem noi azi? Apatie, dezinteres, blazare, nepricepere și mai rău, fuga de asumarea răspunderii pentru alegerile făcute.

Dacă ne bazăm dezbaterile politice despre educație pe o analiză serioasă a nevoilor societății, vom pune întrebări bine gândite:

  • Ce moduri de disciplină vor contribui cel mai bine la dezvoltarea unui caracter?
  • Ce fel de interacțiuni între egali ar putea ajuta elevii să-și dezvolte o conștiință socială?
  • Ce subiecte și probleme vor favoriza gândirea critică?
  • Ce proiecte și activități extracurriculare pot implica angajament social și personal?
  • Ar trebui să atribuim sarcina de a dezvolta conștientizarea globală a cursurilor de studii sociale sau să răspândim responsabilitatea pe parcursul întregului curriculum?

În planificarea programelor de educație pentru o societate democratică, trebuie să ne folosim înțelegerea scopurilor educației pentru a explora aceste întrebări și multe altele. Din păcate, politica din România se concentrează astăzi se concentrează pe orice altceva decât pe educație. Deși lectura și matematica sunt importante, trebuie să promovăm competența în aceste subiecte, promovând, de asemenea, alte scopuri. Elevii pot dezvolta abilități de citire, scriere, vorbire și matematică pe măsură ce planifică și interpretează spectacole, pictează, compun o lucrare școlară și participă la stabilirea regulilor clasei.

Dacă rapoartele actuale asupra educației copiilor sunt susținute de dovezi și statistici nerealiste și îngrijorătoare, cred că ar trebui să fim mai preocupați de viitorul nostru, al tuturor. Elevii bogați se bucură de un curriculum bogat și variat și de multe oportunități de a se angaja, în timp ce mulți dintre elevii mai puțin prosperi își petrec zilele de școală îndoiți peste foile de lucru, încercând să sporească scorurile standardizate ale testelor.

Viața într-o democrație sănătoasă presupune participarea, iar elevii trebuie să înceapă să practice participarea la școlile noastre. Colaborarea în grupuri mici poate oferi o astfel de practică, cu condiția ca accentul să fie pus în mod consecvent asupra colaborării. Să ne concentrăm pe producerea de oameni care fac obțin rezultate deosebite și care urmăresc succesul obținerii unui loc de muncă bine plătit, dar și pe aceia care au nevoie de o meserie pentru a-și câștiga pâinea de zi ci zi. Democrația înseamnă mai mult decât votarea și menținerea productivității economice, iar viața înseamnă mai mult decât să câștigi bani și să-i bați pe alții la bunuri materiale.

Cei mai mulți dintre noi își doresc să fie tratați ca persoane, nu ca numere sau date statistice, dar trăim sub moștenirea gândirii birocratice – ideea că fiecare funcție fizică și socială să fie atribuită instituției. Această moștenire este puternică în medicină, drept, asistență socială, afaceri și educație.

Chiar și atunci când educatorii recunosc că elevii sunt persoane întregi, apare tentația de a descrie întregul în termeni de părți colective și de a se asigura că fiecare aspect, parte sau atribut este într-un fel “acoperit” în curriculum. Copiii sunt ființe morale, prin urmare, trebuie să oferim programe de educație pentru caractere. Copiii au înclinații artistice, prin urmare, trebuie să oferim clase de artă. Siguranța sănătății copiilor scade, prin urmare, trebuie să oferim cursuri de educație fizică și nutriție. Și apoi ne plângem că acel curricul este supraîncărcat!

Beneficiile unei perspective mai globale pot, de asemenea, să depășească curriculum-ul academic și să se aplice climatului școlar și problemei siguranței și securității. Școlile abordează adesea această problemă în modul în care abordează cele mai multe probleme, pe bucăți: mai multe camere de supraveghere, mai multe aparate de securitate, mai multe încuietori, perioade mai scurte de prânz, mai multe reguli. Se pare că este un vis dacă ne aducem aminte ca majoritatea școlilor acum 40 de ani nu aveau gardieni, aparate de fotografiat sau camere de supraveghere. Și totuși școlile nu sunt mai sigure acum decât au fost în anii 1960 și 1970.

Aproape cu siguranță, sentimentul de comunitate și încrederea în școlile noastre au scăzut. Poate că ar trebui să se restabilească acel sentiment de încredere. Poate ar trebui să ne întrebăm ce aranjamente sociale ar putea readuce școala pe piedestalul unde era înainte.  Poate că ar trebui să permitem profesorilor și elevilor să interacționeze ca persoane întregi și ar trebui să dezvoltăm politici care să trateze școala ca o comunitate întreagă.

Viitorul copiilor noștri și al democrației noastre depind de mișcarea noastră în această direcție. Dacă am trata școala ca pe familia noastră și ne-am îngriji de educația adevărată a copiilor noștri… adică de însușirea valorilor și tradițiilor autentice, care duc un om, o comunitate sau o societate în întreg ansamblul ei, înainte spre acel viitor frumos și fericit pe care toți ni-l dorim pentru copiii noștri… n-ar fi oare mai bine?

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.