Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Clubul de Excelenţă, Cultură şi Educaţie — April 20, 2018 at 16:13

Colegiul Național “Barbu Știrbei’’: Locul unde Profesionalismul și Performanța sunt Acasă

by

Profesionalismul și performanța caracterizează Colegiul Național “Barbu Știrbei’’, un loc în care elevii și profesorii conștientizează rolul decisiv al cunoașterii în evoluția unei societăți și în atingerea oricărui vis.

Rezultatele demonstrează o implicare deosebită a acestora în studiul aprofundat al diferitelor discipline, numele județului nostru fiind menționat la multe festivități de premiere din țară.

Anul acesta s-au obținut peste 215 premii și mențiuni la olimpiade si concursuri școlare, etapele judetene, nationale si internationale.  32 de elevi au reprezentat cu succes CN ,,Barbu Știrbei’’ la etapa națională a olimpiadelor școlare și la diverse concursuri naționale.

Lotul olimpic național se mândrește cu un 10 si Premiul I al elevei Maria Stancu din clasa a IX-a G, profil filologie- bilingv, la Olimpiada de religie, elevă pregătită de prof. Valentina Duță. Alex Nedelcu, clasa a IX-a B, profil matematică- informatică, intensiv engleză, pregătit de prof. Adela Barz a obținut Mențiune la Olimpiada de limba engleză, situându-se pe poziția a 5-a în clasamentul național. Geografia a fost reprezentată de elevii Izabela Ene (a IX-a B) și Ion Manciu ( a X-a A), pregatiți de prof. Carmen Marica, eforturile și cunoștințele  amândurora fiind recompensate cu câte un Premiu Special. La disciplina Informatică, elevul Radu-Mihai Vlad, elev in clasa a XII-a D, îndrumat de prof. Gabriela Șerban, a obținut Medalia de bronz.

Elevul Ionuț Barbu ( a XII-a D) a prezentat rezultatele proiectului Erasmus+ VET “Developing skills in Android applications and programming e-commerce platforms“ (2016-1-RO01-KA102-023317) ( echipa de gestiune proiect: prof Marinela Dinca, prof. Gratiela Preda, contabil Georgeta Dinu) la Concursul Național “Made for Europe” 2018, obținând Premiul I.

La Concursul Național Public Speaking s-au obtinut un un număr impresionant de premii, iar lotul calificat la etapa regional de la Constanța a obținut 5 premii I, calificându-se astfel în semifinalele de la București, unde eleva Cătălina Stroe,  a X-a B, a obținut Premiul III.

Competițiile sportive au adus in finalele naționale echipele de handbal masculin( prof. Viorel Dinu) și baschet masculin ( prof. Magdalena Ion). Ștefania Lupu( a X-a G)  va concura în luna mai la finala de Cros feminin, iar Vlad Radu Mihai ( a XII-a D) va reprezenta CNBS la finala pe țară  la șah, ambii pregătiți de prof. Magdalena Ion.

Concursul național,, Lecții cu Nichita’’– secțiunea Traducere limba engleză- a adus in palmaresul Colegiului 5 premii și 3 mențiuni: Alex Nedelcu – Premiul I, Răzvan Puișor Premiul II, Alexandru Iacob Premiul III- pregătiți de prof. Adela Barz, Sabina Tabarana Premiul III- prof. Cosmin Florescu și Ariana Ivanciu( a XI-a G), pregătită de prof. Alina Vișinescu a obținut Premiul II la secțiunea Seniori

An de an, tot mai mulți elevi participă la competiții internaționale, unii reușind performanțe remarcabile. Amintim eleva Ana Maria Papurică (aX-a B) ce a obținut Locul III cu lucrarea lucrarea ,,Verena’’ la concursul anual de design NASA Space organizat de NASA Ames Research Center și National Space Society, coordanator prof. Corina Mihaela Ionescu.

Elevul Radu Dumitrescu ( aXI-a B) este membru al Echipei Nationale de Robotica a Romaniei AutoVortex,echipa ce a ocupat Locul I la Campionatul International de Robotica FTC Perm, Rusia. Eleva Liana Vasile( a IX-a B) este finalistă in cadrul competiției TSL 2018 International School Essay and Debate, iar Razvan Marcu si Alex Nedelcu au obtinut Mentiune in cadrul aceleiasi competitii. Finalistii CNBS la competiția internațională World Youth Essay Competition 2018 sunt: Fabian Ionut Triol IX G, Andreea Oprea XB, Ana Maria Papurica XB, Razvan Banescu XB si Diana Tescu XIB, pregatiti de prof. Adela Barz. La Concursul international online de limba engleza Best in English, primele 10 scoruri au plasat CN Barbu Stirbei Calarasi pe prima poziție in România și pe locul 88 în lume din 750 de școli participante. Cel mai bun scor din România l-a obținut elevul Alex Nedelcu.

,,Sunt bucuroasă că este abordată o gama largă de concursuri ce se pliază tot mai mult pe abilitățile și nevoile elevilor noștri, sunt mândră de diversitatea provocărilor ce îi atrage atât pe profesori, cât și pe elevi, pregătindu-i pentru viață. Sunt fericită că numele Colegiului Național ,,Barbu Știrbei’’ este sonor, în mod pozitiv, si atât de prezent pe harta țării și, tot mai des, pe harta lumii. Programele diverse demarcate în liceu, precum și cele de dezvoltare personală îi schimbă pe elevi în bine, îi deschid spre cunoaștere, îi transformă în tineri curioși, curajoși și câștigatori”, spune dna director Eufrosina Amza.

Va invitam sa vizitati pagina cu rezultate a site-ului CN Barbu Stirbei pentru a-i cunoaste pe toti cei care au obtinut rezultate deosebite in acest an scolar. http://cnbs.ro/wp-content/uploads/2018/04/REZULTATE-CONCURSURI.pdf

Să fim recunoscători și să spunem mulțumesc pentru că pe lumea asta încă există oameni care le insuflă copiilor dragostea pentru carte, pentru ”a ști”, care îi formează și le dezvoltă dragostea pentru învățătură… care le dau aripi și le fac aripile să crească, să năzuiască să atingă culmi imposibile, care încurajează concurența pozitivă și dezvoltă în copil simțul competiției, acela care îi poartă și le cere mai apoi să fie din ce în ce mai buni, să își dorească cât mai multe lucruri pozitive pentru viitorul lor, pentru Ei…

Felicitări elevilor, profesorilor cât și părinților care se preocupă de educația copiilor lor!

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.