De pe la noi, Editoriale — July 8, 2018 at 13:53

Călărași,Teoria Ferestrelor Sparte – Municipiul Călărași este singurul oraș reședință de județ care nu are un centru civic, rod al indolenței, incompetenței, dezinteresului și habarnismului din administrația  publică locală

by

Geamurile de la ferestrele prefecturii Călărași sunt sparte de aproape  zece ani!!!

Teoria Ferestrelor Sparte.”Dacă se sparge o fereastră și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu este răspunzător. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi din clădirea aceea pe stradă, transmițând semnalul că orice este acceptabil.”

Veți găsi mai jos  o expunere a teoriei cu aplicabilitate la Călărași*

Municipiul  Călărași este singurul oraș  reședință de județ care nu are un centru civic, rod al incompetenței,dezinteresului și  habarnismului din administrația  publică locală.

Nici un politician local nu a dat niciodată vreun răspuns și nici nu există o preocupare reală pentru ca centrul orașului să devină unul prietenos și funcțional pentru cetățenii lui…

Fotografiile făcute în jurul așa zisului km O sunt grăitoare…clădiri…unele de patrimoniu zac în nepăsare și se degradează,borduri dislocate,iarba netunsă(nici nu am curaj să intru în curtea prefecturii),cârpeli la trotuare,trotuare și spații periculoase,iarba care iese prin beton și prin asfalt….

De la revoluție  cetățenii,opinia publică, presa  nu au primit răspunsuri cu privire la tendințele de dezvoltare și un eventual plan de dezvoltare a centrului civic,nu am sesizat politici publice cu privire la clădirile de patrimoniu,mobilierul urban,spații verzi ,locuri amenajate și prietenoase pentru cetățeni și care să fie supuse dezbaterii publice.

Nici nu este de mirare atât timp cât parcurgem vremuri în care dezbaterea politică este confundată cu răfuiala personală sau de clan între opozanţi fără scrupule. Sau în care forţa argumentului raţional şi binele comun sunt utopii care stârnesc râsul mai mult decât comediile marilor artişti de pe scenele lumii.

Aşa-zişi lideri politici și de opinie, nu sunt altceva decât o formă extremă de vandalism civic. Asemenea trecătorilor curioşi care nu rezistau tentaţiei de a simţi scrâşnetul scurt al miilor de cioburi disipate brusc sub forţa năvalnică a ciocanului, cetăţenii de astăzi consimt la degradarea unor bunuri fragile şi nepreţuite: civism, bun simţ, implicare sau responsabilitate.

Fără îndoială că demagogia discursului oportunist ar putea imediat pune problema în mod acuzator şi în spiritul justificării de sine: cine a spart prima fereastră şi de ce s-a ajuns aici? De ce nu au fost luate în timp util măsurile necesare? De ce nu mai au oamenii încredere în cei care ar trebui să le reprezinte interesele?

Astfel de întrebări şi anchete interminabile nu vor ţine însă niciodată locul unei ferestre. Poate mult mai nimerită ar fi întrebarea: eu cât de des cedez tentaţiei trecătorilor din Palo Alto? Şi dacă răspunsul ne dă fiori reci, atunci – şi mai constructiv: cum aş putea înlocui eu o fereastră deja spartă?

M întreb, retoric, desigur.. desigur.. la ce teorii de psihologie socială aderă consultanții domnului primar ,domnului președinte al consiliului județean,domnului prefect,domnilor lideri ai partidelor politice,consilierii locali și județeni,directorii deconcentratelor din județ…

Oamenii vor comite mai multe acte neconforme cu normele sociale, dacă cineva inaintea lor a comis astfel de acte si semnele comportamentului lor sunt prezente in diferite forme (grafitti, gunoi, ferestre sparte). aceasta formă de contagiozitate a comportamentului antisocial implică și creșterea în gravitate a actelor comise.

 

Teoria Ferestrelor Sparte sau cum poate fi salvat un oraș*

În decembrie 1984, Bernhard Goetz, un new yorkez din Manhattan, călătorea cu metroul. La o stație a urcat Troy Canty, un tânăr de culoare, alături de trei prieteni. În vagon se aflau peste 20 de oameni. ”Dă-mi 5 dolari”, i-a spus la un moment dat Canty lui Goetz. Calm, acesta a scos din buzunar un pistol calibrul 38 și i-a împușcat pe rând pe toți cei patru tineri. ”Tu pari încă viu. Uite încă un glonț”, i-a spus unuia dintre ei și a tras din nou. ”Nu știu de ce am făcut-o”, a spus el imediat după. ”Goetz a fost achitat cu ușurință de acuzațiile de atac și tentativă de omor”, spune Malcom Gladwell, în lucrarea ”The Tipping Point”.

Pentru a înțelege mai bine povestea, iată contextul ei: în anii 80, în New York se înregistrau anul peste 2.000 de crime și 600.000 de infracțiuni grave. Toate cele 6.000 de garnituri de metrou, cu excepția celei care circula în centru, erau acoperite cu graffiti în întregime, și pe interior, și pe exterior. Se înregistrau anual 20.000 de infracțiuni numai pe liniile de metrou. ”Hărțuirea călătorilor de către cerșetori și infractori mărunți era atât de răspândită, încât numărul călătoriilor cu metroul scăzuse până la cel mai scăzut nivel din istoria metroului”, spune Gladwell. Era infernul lui Dante transpus în subteranele New York-ului.

Începând din anii 90, criminalitatea în metropolă a scăzut la jumătate iar infracțiunile s-au redus cu două treimi. Se pot lua în calcul mai multe teorii, dar Gladwell spune că un rol vital l-a jucat ”Teoria Ferestrelor Sparte”. Aceasta a fost inventată de doi criminaliști, James Q. Wilson și George Kelling. ”Cei doi au spus că delincvența este urmarea inevitabilă a dezordinii. Dacă se sparge o fereastră și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu este răspunzător. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi din clădirea aceea pe stradă, transmițând semnalul că orice este acceptabil. Într-un oraș, probleme relativ minore precum graffiti, dezordinea publică și cerșitul agresiv, scriu ei, sunt toate echivalente unor ferestre sparte, invitații la infracțiuni mai grave”, spune Gladwell.

Dar iată ce scriu cei doi criminaliști: ”Dacă într-un cartier nu i se interzice unui cerșetor sâcâitor să-i mai agreseze pe trecători, gândește probabil hoțul, este și mai puțin probabil ca locuitorii să sune la poliție pentru a identifica un potențial tâlhar sau pentru a interveni când se produce tâlhăria”.

Aceasta este, spune autorul, o teorie epidemică a criminalității. Ea spune că delincvența este contagioasă – așa cum este contagioasă o tendință în modă -, că poate începe cu o fereastră spartă și se poate răspândi în întreaga comunitate.

Compania care opera metroul din New York l-a angajat pe Kelling să pună în aplicare Teoria Ferestrelor Sparte. A angajat și un nou director, David Gunn, care avea sarcina să reconstruiască sistemul de metrou, măcinat de sutele de defecțiuni de pe linii, care făceau ca viteza de deplasare pe multe porțiuni să fie de 25 de kilometri pe oră. Gunn a insistat să se ocupe mai întâi de graffiti-urile de pe vagoane. Părea, spune Malcom Gladwell, ”la fel de lipsit de sens ca a spăla puntea Titanicului când acesta se apropia de ghețari”.

Gunn a instituit reguli foarte stricte. A instalat o stație de curățare a vagoanelor. Dacă un vagon ajungea acolo cu graffiti, trebuie fie curățat, fie, dacă nu se reușea, scos din circulație. În Harlem, puștii veneau în fiecare seară la depou să mâzgălească vagoanele. Angajații metroului îi lăsau să-și termine treaba și apoi le revopseau la rândul lor. ”Dacă vreți să vă petreceți trei nopți vandalizând un tren, n-aveți decât. Dar nu va vedea niciodată lumina zilei”, spunea Gunn. Operațiunea aceasta a durat din 1984 până în 1990.

În 1990, compania care operează metroul angajează un nou șef de trafic, William Bratton, de asemenea adept al Teoriei Ferestrelor Sparte, care îl avea ca mentor pe Kelling. Prima lui misiune, în condițiile în care în metrou, vă reamintesc, se petreceau circa 20.000 de infracțiuni pe zi? Să rezolve problema celor care călătoresc fără bilet. 170. ”El credea că neplata contravalorii călătoriei, la fel ca graffiti, putea fi un semnal, o expresie subtilă a dezordinii care invita oamenii la infracțiuni mult mai periculoase”, scrie Malcom Gladwell. 170.000 de persoane circulau zinic fără bilet. Poliția credea că nu merită efortul să îi urmărească și amendeze. Bratton a acționat în forță: cu polițiști în civil, îi încătușa pe neplătitori și îi ținea pe peron, să fie văzuți și de ceilalți. A transformat un autobuz în stație mobilă de poliție, ca să nu mai piardă vremea pe drumuri. Cei reținuți erau percheziționați. Unul din șapte ieșise din închisoare pe cauțiune. Pentru polițiști, să îi prindă pe cei fără bilet nu mai era o corvoadă, ci devenise ”un fel de căutare de comori”. Între 1990 și 1994, arestările pentru delicte minore a crescut de cinci ori.

După alegerea lui Rudolph Giuliani ca primar al New York-ului, Bratton este numit șeful departamentului de poliție al metropolei. Primul lucru pe care l-a făcut: a aplicat Teoria Ferestrelor Sparte. ”El i-a instruit pe ofițerii de poliție să intervină în cazul delictelor care afectau calitatea vieții: asupra spălătorilor de parbrize care îi abordau pe șoferi în intersecțiile din New York, cerându-le bani ca să le spele parbrizul, de exemplu, și asupra tuturor celorlalte echivalente terestre ale forțării turnichetelor (n.r. intrările de la metrou) și ale desenelor graffiti”, notează Malcom Gladwell. ”Dacă făceai pipi pe stradă, ajungeai în închisoare”, spune Bratton.

Revenim la criminalul de la începutul articolului, la Goetz. Gestul avea probleme cu acceptarea autorității și considera că sistemul nu funcționează. Se plângea de mizeria de pe stradă, de delincvență, de cerșetori. ”Ceea ce contează sunt de fapt lucrurile mărunte. Disputa de la metrou dintre Bernie Goetz și cei patru puști are prea puține în comun, până la urmă, cu psihopatologia haotică a lui Goetz sau cu mediul sărac din care proveneau cei patru puști care l-au acostat, dar are o legătură foarte importantă cu mesajul transmis de graffit-urile de pe ziduri și cu turnichetele defecte. Forța Contextului spune că nu e nevoie să rezolvi problemele majore pentru a scăpa de delincvență. Poți stopa actele de delincvență spălând pur și simplu graffiti-urile de pe ziduri sau arestându-i pe cei care intră la metrou fără să plătească”, este concluzia lui Malcom Gladwell.

”Ceea ce contează sunt de fapt lucrurile mărunte” – aceasta este ideea pe care o putem extrage din Teoria Ferestrelor Sparte.

Gândiți-vă acum la orașul Călărași… la toate lucrurile mărunte care vă deranjează, care, potrivit teoriei epidemice a criminalității, sunt contagioase. Călărași  este orașul unde întâlnești la aproape fiecare intersecție importantă unul sau mai mulți cerșetori care se plimbă printre mașini, îți bat în geam și îți cer insistent bani,clădiri lăsate în paragină,construcții și lucrări neterminate,iarba și spații verzi neîngrijite, trotuare și străzi periculoase…

Călărași  este orașul în care nu poți să mergi pe stradă, din cauza mașinilor parcate neregulamentar, la care de multe ori poliția închide ochii pentru că, nu-i așa, nu sunt îndeajuns de multe locuri de parcare. Aici, trotuarele sunt pline de excremente de câine, pe care proprietarii uită să îl strângă și de gropi periculoase. Chiștoacele sunt aruncate la întâmplare, de multe ori gunoiul este azvârlit de pe fereastră, în fața blocurilor.

Dacă ducem mai departe Teoria Ferestrelor Sparte și ne uităm la arhitectura orașului, vom trage probabil concluzia că nu mai avem nicio șansă. Clădiri urâte, înghesuite, murdare. Palatul Prefecturii lăsat în paragină de peste un deceniu este semn că autoritățile sune fie neputincioase, fie au un interes să îl țină așa și induce în locuitori un sentiment de lipsă de speranță și de lehamite.

Toate aceste mici încălcări ale legii rămân de cele mai multe ori nesancționate. Polițiștii au treburi mai importante decât să adune cerșetorii de pe străzi, pentru căcatul lăsat pe străzi de câini nu am auzit până acum să fi fost amendat niciun proprietar, etc.

Dacă ducem mai departe Teoria Ferestrelor Sparte și ne uităm la arhitectura orașului, vom trage probabil concluzia că nu mai avem nicio șansă. Clădiri urâte, înghesuite, murdare. Palatul Prefecturii lăsat în paragină de peste un deceniu este semn că autoritățile sune fie neputincioase, fie au un interes să îl țină așa și induce în locuitori un sentiment de lipsă de speranță și de lehamite.

”Infrastructura modelează comportamente”. Este, îmi permit să spun, o extindere a Teoriei Ferestrelor Sparte. Străzi civilizate și curate, parcuri frumoase, clădiri atrăgătoare – toate acestea vor schimba, poate încet, prea încet, dar sigur, ceva în bine în comportamentul oamenilor.

Aștept ziua în care autoritățile locale nu vor fi preocupate în special cum să asigure mita electorală  pentru pensionari, ci se vor gândi la modul cum pot rezolva problemele mari ale orașului, începând cu cele mici.

Principiile urbanismului inteligent

Principiile Urbanismului Inteligent (Principles of Intelligent Urbanism — PIU) este o teorie a planificării urbane compusă dintr-un set de zece axiome destinată realizării planurilor de urbanism. Aceste axiome urmăresc să concilieze și integreze diverse preocupări ale planificării urbane. Aceste axiome se referă la un mediu durabil, conservarea tradiției, tehnologia intermediară, infrastructuri eficiente, “placemaking”, acces social, dezvoltare orientată pe tranzit, integrare regională, scara umană, și integritate instituțională. Termenul a fost inventat de către Prof. Christopher Charles Benninger.

PIU a evoluat de la principiile planificării urbane formulate de Congresul Internațional de Arhitectură Modernă (CIAM), la abordările designului urban dezvoltate Departamentul de Dezvoltare Urbană de la Harvard sub coordonarea lui Josep Lluis Sert și preocupările enunțate de Team Ten. Cel mai evident, aceste principii, sunt prezente în planurile pregătite de Christopher Charles Benninger și numerpșii săi colegi în contextul asiatic (Benninger 2001). Ei au creat elementele de planificare a curiculei la Școala de Proiectare, Ahmedabad, pe care Benninger a fondat-o în 1971. Aceste principii au format baza pentru noul planul urbanistic al orașului Thimphu, capitala Bhutanului.[

Cuprins
1 Axiome
1.1 Primul principiu: În echilibru cu natura
1.2 Al 2-lea principiu: În echilibru cu tradiția
1.3 Al 3-lea principiu: Tehnologia intermediară
1.4 Al 4-lea principiu: Convivialitatea
1.4.1 Un spațiu al persoanei
1.4.2 Un spațiu al prieteniilor
1.4.3 Un spațiu al familiilor
1.4.4 Un spațiu al vecinătăților
1.4.5 Un spațiu al comunităților
1.4.6 Un spațiu al domeniului urban
1.5 Al 5-lea principiu: Eficiența
1.6 Al 6-lea principiu: Scara umană
1.7 Al 7-lea principiu: Matricea oportunităților
1.8 Al 8-lea principiu: Integrarea regională
1.9 Al 9-lea principiu: Mobilitatea …
1.10 Al 10-lea principiu: Integritatea instituțională

Nelu Bălașa

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.