Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Ani de liceu, Cultură şi Educaţie — August 15, 2018 at 16:14

Asociația Elevilor din Călărași, un nou pas în apărarea drepturilor elevilor

by

Reprezentanții elevilor au sesizat Consiliul Județean Călărași cu privire la acordarea facilităților de transport în comun la nivel județean

La un an după reușita ce avea să le aducă apreciere publică la Gala Premiilor Participării Publice – Ediția 2018, Asociația Elevilor din Călărași, organizația care și-a asumat apărarea drepturilor elevilor la nivel județean, inițiază un nou demers în sprijinul principalilor beneficiari ai educației. După ce au convins Consiliul Local al municipiului Călărași să subvenționeze cu 50% transportul local cu mijloace în comun, #AECL a solicitat astăzi Consiliului Județean să acorde același sprijin, în temeiul dispozițiilor legale – de această dată pentru efectuarea transportului de persoane la nivel județean.

În concret, este vorba despre art. 84 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care se arată că ”Elevii din învățământul obligatoriu și liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.” Elevii arată că, în mod corelativ, art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, obligă Consiliul Județean să suporte acordarea de astfel de facilități și subvenții.

Totodată, reprezentanții Asociației atrag atenția asupra impactului pozitiv pe care o astfel de facilitate l-ar avea în vederea reducerii abandonului școlar și a absenteismului, în contextul în care, de facto, naveta elevilor care nu studiază în localitatea de domiciliu nu poate fi decontată integral. Acest lucru nu numai că încalcă dreptul constituțional al elevilor de a beneficia de învățământ de stat gratuit, consacrat prin art. 32, dar reprezintă și o piedică în calea parcurgerii traseului educațional. Costurile pe care acești elevi sunt nevoiți să le suporte din propriul buzunar ajung la sume considerabile, care, de multe ori, îi îndeamnă să renunțe la a mai veni la orele de curs și, treptat, să renunțe la actul educațional în sine.

Așadar, acest demers, odată concretizat, nu doar că ar fi în total acord cu legislația în vigoare, dar ar reprezenta și o măsură cu un impact social de netăgăduit. Sperăm ca autoritățile publice locale să trateze cu simț de răspundere solicitarea elevilor la următoarea ședință a Consiliului Județean, urmând a o materializa într-un proiect de hotărâre. Până atunci, felicităm Asociația Elevilor din Călărași pentru implicare și le rămânem aproape în lupta pentru apărarea drepturilor lor!

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.