Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Comunicate de presă, Ultimile Știri — November 14, 2016 at 14:53

APIA: 30 noiembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru măsura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin

by

Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru măsura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin este data de 30 noiembrie 2016, conform prevederilor art.5 (1) din OMADR 1329/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de asigurare a recoltei de struguri pentru vin, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018.

struguriBeneficiarii, persoane fizice/juridice, trebuie să depună la Centrele Judeţene şi la Centrul Municipiului Bucureşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, o cerere de plată (conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din normele metodologice), însoţită de următoarele documente:

a) copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice;

b) copia actelor care să dovedească dreptul de proprietate şi/sau de exploatare pentru suprafaţa asigurată;

c) fişă informatizată a suprafeţelor viticole înscrise în R.P.V. pentru care se solicită sprijin financiar, eliberată de către direcţiile pentru agricultură judeţene ( D.A.J.) şi al municipiului Bucureşti;

d) copia poliţei de asigurare.

Aceste documentele sunt prezentate în original şi copie, în vederea certificării de către reprezentantul A.P.I.A. prin înscrierea pe copie a sintagmei “conform cu originalul”, după care originalele se restituie beneficiarului

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.