Dezvoltare durabilă, Economie — November 15, 2017 at 18:22

Analiza financiară săptămânală: Revoluția Fiscală a dus euro peste 4,62 lei

by

Accentuarea tensiunilor sociale și politice provocate de „revoluția fiscală”, suprapusă peste creșterea prețurilor și a deficitului comercial, au pus leul într- situație gravă iar cursul euro a crescut în doar câteva zile cu cu aproape șase bani.

economieCursul euro a crescut de la 4,6279 lei, la începutul perioadei, la 4,6495 lei, iar la sfârșitul ei media a fost stabilită la 4,6306 lei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,626 și 4,645 lei, cu închiderea la 4,6633 – 4,636 lei. Precizăm că presiunea creată, în data de 13 noiembrie, de cei care doreau să scape de lei a împins euro până la un maxim de 4,661, cotație care nu a mai fost înregistrată vreodată în piață.

Guvernatorul BNR a atras atenția încă de la începutul anului asupra faptului că leul nu poate avea decât o direcție, una de depreciere. Acesta a afirmat de curând că deprecierea leului a fost mai de durată şi a fost asociată cu deteriorarea balanţei comerciale, „cursul este în relativ echilibru. Prin echilibru să se înţeleagă o flexibilitate mai mare. Să nu ne speriem că s-a depreciat cursul cu o sutime de ban. Noi îl vedem în zona în care este în prezent“.

De altfel, banca centrală a anunţat că se va concentra pe menţinerea dobânzilor aproape de rata cheie şi că va adopta o politică mai flexibilă a cursului de schimb.

Banca centrală, care, să recunoaștem, nu a luat măsuri de preîntâmpinare a dezechilibrelor, a avut în ultimele luni de decis între stabilizarea pieței monetare, unde dobânzile au revenit pe creștere, după ce inflația din octombrie a urcat la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, și apărarea leului.

Pentru a proteja numărul tot mai mare de români care au luat credite în lei, BNR a hotărât să regleze dobânzile și să abordeze într-un mod mult mai relaxat cursul, care a înaintat către un nou palier cuprins între 4,6 și 4,7 lei, cu posibilitatea de a fi depășit tangențial.

La deprecierea leului contribuie și creșterea ratei anuale a inflaţiei, care a urcat de la 1,77%, în septembrie, la 2,63% în octombrie, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, potrivit datelor publicate vineri de INS. Pe de altă parte, deficitul comercial al României, generat de creşterea importurilor peste nivelul exporturilor, a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creştere cu 29,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.

Adâncirea deficitului comercial și creșterea inflației se reflectă și evoluția pieței monetare. Indicele ROBOR la trei luni, care este utilizat la calcularea majorității creditelor în lei, a crescut la 2,06%, cel mai ridicat nivel din octombrie 2014 până în prezent. La rândul său, indicele la șase luni a urcat la 2,17%, valoare maximă din 10 noiembrie 2014. Noi maxime au atins și indicii la nouă și 12 luni, de 2,21%, respectiv 2,24%.

Revenind la piața valutară, cursul dolarului a sărit la 3,9913 lei, maxim al ultimelor patru luni, dar a încheiat intervalul la 3,9108 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,157 și 1,169 franci/euro, iar media ei a urcat la 4,0078 lei, pentru ca la sfârșitul perioadei să scadă la 3,9654 lei.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1586 la 1,1860 dolari, maximul ultimei luni.

Conform analiștilor cea de a treia majorare a dobânzii care este așteptată să fie operată de Rezerva Federală americană, la jumătatea lunii viitoare, a fost deja integrată în curs, ceea ce a redus intențiile de cumpărare de dolari. Piața este în prezent dominată de incertitudinile privind modul în care va fi pusă în aplicare reforma impozitării în Statele Unite.

Analiza cuprinde perioada 9 – 15 noiembrie

Radu Georgescu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.