Dezvoltare durabilă, Dezvoltare rurală — September 4, 2017 at 17:53

AFIR: Acțiuni de sprijin, îndrumare și prevenție pentru evitarea neregulilor în implementarea proiectelor organizate în regiunea de Sud-Est

by

Planul de prevenire a neregulilor în implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), iniţiat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a avut în perioada 28 – 31 august o nouă serie de acțiuni în sprijinul beneficiarilor şi personalului instituţiei, la nivelul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 – Sud Est Constanța (CRFIR).

pndrEchipa AFIR, condusă de  Daniel-Eugeniu CRUNȚEANU, Director General Adjunct AFIR, a fost la CRFIR 2 Constanța, unde au avut loc sesiuni de lucru cu personalul centrului regional şi ai oficiilor județene Constanța și Tulcea, dar şi întâlniri cu beneficiari ai proiectelor finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Printre beneficiarii publici și privați prezenți la întâlniri s-au numărat reprezentanții primăriilor comunelor Cumpăna, Poarta Albă și Vadul lui Traian, echipa de implementare a GAL „Canal Dunăre-Marea Neagra 2016” și reprezentanți ai societăților Avi Babadag și Ecopesc.

”Acțiunile de prevenție se fac atât pentru beneficiari, cât și pentru angajații AFIR. Scopul principal a fost, pe de o parte, analizarea riscului de apariție a neregulilor și fraudelor în implementarea proiectelor, iar pe de altă parte creșterea gradului de conștientizare a personalului AFIR și al beneficiarilor cu privire la modul de verificare a proiectelor și respectiv, de respectare a obligațiilor contractuale, cu atât mai mult cu cât aceste obligații trebuie respectate pe toată perioada de execuție și monitorizare a unui proiect. Feedback-ul primit a fost unul pozitiv, și prin faptul că acțiunea a fost corect percepută ca nefiind o activitate de control, ci ca o acțiune de sprijin, având la bază noua abordare a relației dintre Agenție și beneficiari” a declarat Daniel-Eugeniu CRUNȚEANU, Director General Adjunct Active Fizice și Plăți Directe.

Tematica întâlnirilor a avut ca obiectiv prevenirea și diminuarea riscului de apariție a neregulilor și fraudelor, inclusiv prin corecta identificare a factorilor care semnalează posibile nereguli în accesarea şi utilizarea fondurilor nerambursabile, în etapele de evaluare şi implementare a investiţiilor susţinute prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).

În cadrul evenimentelor au fost susținute prezentări având ca obiect tematica acțiunii – prevenirea neregulilor și a fraudelor și a unor studii de caz din activitatea de control a Direcției Control și Antifraudă și a direcțiilor de specialitate participante, la care au fost prezenți reprezentanții CRFIR și OJFIR, precum și în deplasări la amplasamentele proiectelor beneficiarilor AFIR anterior menționați.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.