Comunicate de presă — May 18, 2017 at 22:47

25 de milioane de euro, sunt disponibili municipiului Călărași pe Axa 4 a P.O.R.

by

18581848_707395799467032_3531944188516074115_nAdministratorul public al municipiului Călărași, Valentin Deculescu, și directorul executiv al Direcției de Programe și Dezvoltare Locală, Luminița Trifu, au susținut o conferință de presă în care au fost prezentate proiectele aflate în pregătire cu ajutorul cărora instituția noastră vrea să atragă fonduri europene nerambursabile, pe diferite Programe Operaționale.

Munca și eforturile Direcției de Programe și Dezvoltare Locală au început încă din 2012 prin pregătirea unor documente strategice obligatorii pentru accesarea de fonduri europene, în acest moment fiind definitivate, prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, fișe de proiect estimate la circa 25 de milioane de euro, bani ce sunt disponibili municipiului reședință de județ pe Axa 4 a Programului Operațional Regional.

Vor fi finanțate proiecte care se pliază pe cerințele Uniunii Europene, dar și pe nevoile cetățenilor municipiului nostru. Vorbim de modernizarea căii de rulare și a trotuarelor pe strada București și Prelungirea București, pe modernizarea platoului pietonal din centrul orașului, pe înființarea unor rețele de piste de biciclete funcționale, pe construirea unei creșe și multe alte proiecte.

Pe alte Programe Operaționale, municipalitatea țintește modernizarea altor străzi, construcția de locuințe sociale sau reabilitarea termică a unor instituții de învățământ sau a Căminului de bătrâni. O parte din aceste proiecte vor fi depuse până la 31 decembrie 2017 și altele până la 31 martie 2018, funcție de termenele impuse de Autoritățile de management.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.