Cultură şi Educaţie, File de Istorie — January 24, 2018 at 15:33

24 ianuarie: 159 de ani de la Unirea Principatelor Române

by

Moto: Istoria nu poate fi falsificată, istoria ne învață adevărul, ea ne învață că suntem români. 

Azi, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sau ”Unirea Mică”, înfăptuită sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas importat pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

romania 1866Istoria este precum un cal sălbatic care galopează prin zloată și lasă urme adânci, distrugând mare parte din cultura națională a unui popor, însă neamul românesc a reușit să-și mențină identitatea proprie în fața puterilor care o înconjurau și a reușit să împiedice hegemonia imperiilor asupra teritoriului său prin determinare. Astfel, astăzi, putem spune că suntem mândri de strămoșii noștri care au apărat vatra strămoșească și conștiința neamului.

Neamul românesc, s-a aflat mereu într-o zonă de interes a Marilor Puteri, dar măreția acestui neam stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera unui om politic, a unui guvern, a unui partid, ci a faptelor istorice ale întregii națiuni, realizate prin puterea aflată în străfundurile conștiinței unității neamului. Și, nu victoriile militare au stat la temelia înfăptuirii unirii, ci actul de voință al națiunii române și asta s-a întâmplat încă din timpul lui Mihai Viteazul, primul unificator al pământului românesc la 1600, apoi  Alexandru Ioan Cuza care prin unificare Principatului Moldovei și a României a reușit ca să evite orice conflict armat, această faptă eroică nu a fost reușită de nici un conducător din Europa la 1859 și regele Ferdinand I la 1918. Acești domnitori au reușit să facă istorie prin înfăptuirea idealului românesc – Unirea tuturor românilor.

Poporul român e cel mai înrădăcinat neam al Europei, și nu doar în contextul originilor sale și a stabilității geografice pe care a avut-o, ci și al mentalităților colective. Românii au cunoscut calvarul pustiirilor, al jafurilor și cel mai grav, al deznaționalizărilor, dar n-au încetat să poarte în genele lor iubirea sublimă pentru Neam, Credință, Limbă, Strămoși.

Unirea de la 24 ianuarie 1859, a Principatului Moldovei și a României, a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă.

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

Astfel împlinită recunoașterea situației de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline. Fără a aștepta verdictul altor reuniuni internaționale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecințele hotărârilor adoptate prin Convenția de la Paris. Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aștepta hotărârea Conferinței de la Constantinopol convocată în acest scop. Cum era de așteptat, încă din prima ședință Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiții considerate, în țară, inacceptabile.

La 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza prin proclamaţie făcea cunoscut întregii naţiuni ca: “Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată.”

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.

Proclamația Sfatului Țării de la 27 martie 1918 spunea: “Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama-sa, România. Această proclamație aduce liniște in sufletul poporului pentru ca se reinstaurează ordinea în țară, un vis frumos se înfăptuiește, readucând limba română în tronul ei, iar pe basarabeni acasă”

rezolutia uniriiPrin Decretul nr. 842 din 8 aprilie 1918 dat la Iași, regele Ferdinand a promulgat votul dat în Sfatul Țării și astfel s-a consfințit unirea definitivă a acestei provincii românești cu patria mamă Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

Deși în proclamație există cuvintele „de azi înainte și pentru totdeauna”, nu putem spune că așa s-a întâmplat, „pentru totdeauna” s-a surpat, s-a anulat prin pactul Ribbentrop-Molotov, când Basarabia, Bucovina și ținutul Herța au fost ocupate de către ruși și multe umilințe a mai tras poporul basarabean în acest răstimp. După un an, România reușește să elibereze acest teritoriu pe o perioadă de trei ani, până în anul 1944, când rușii au intrat pentru a patra oară în Basarabia. Acest fapt nu a însemnat doar cucerire teritorială, ci un proces de ștergere a conștiinței române totale prin deportări, interzicerea grafiei latine, terorizarea populației, distrugerea bisericilor, etc.

O singură întrebare rămâne… De ce Moldova nu se reunește cu Patria-mamă, respectând astfel proclamația Sfatului Țării din 1918?

Rămâne să ne gândim, dacă ne place cine suntem și ce am ajuns… și să medităm dacă trebuie să fim la fel de ”cuminți” cum am fost până acum și așteptăm să ne cadă din cer rezolvarea… sau să ne luăm inima în dinți și să luptăm cu adevărat pentru valorile adevărate ale unei națiuni integre… și să-i facem mândri pe strămoșii noștri care au apărat vatra strămoșească și conștiința neamului.

Toate aceste dificultăți ale istoriei au marcat profund sufletul românilor, dar mai importante și mai marcante au fost acele clipe fericite în timpul cărora românii s-au reunit. De fiecare dată, precum pasărea Phoenix, românii au reușit să treacă peste perioadele negre, să distrugă focarele otrăvitoare implantate de ideologiile străine și să se deștepte din ,,somnul’’ alegoric evocat în imnul național. Neamul românesc a surpasat toate greutățile și dezamăgirile prin care a trecut și a avut tăria să aștepte să învie mereu… Frontierele politice impuse din exterior n-au fost în stare să crispeze esența spiritualității comune. Cu certitudine, acesta reprezintă miracolul viu al românității!…

L.M.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.