Cultură şi Educaţie, File de Istorie — May 10, 2018 at 11:07

10 Mai: Ziua Triplei Coroane

by

Ziua de 10 Mai a rămas întipărită în tradiția românilor ca Sărbătoare Națională odată cu venirea pe tronul României a lui Carol I, în 1866. Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi Încoronarea primului rege al ţării. 10 mai, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere., când acețtia au decis ca 23 August să devină Ziua Națională.

“Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială” – a rostit, la Bucureşti, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, la 10 mai 1866.

Sărbătoarea se mai numea şi „Ziua Triplei Coroane”, fiind legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării: la 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea jurămantul în faţa Parlamentului; la 10 Mai 1877 Carol I proclama Independenţa de Stat a României, iar la 10 mai 1881 România era proclamată Regat, Carol I devenind primul rege al ţării.

Puţină lume ştie că oţelul unui tun turcesc, capturat de români în 1877, în lupta de la Grivița, a fost folosit la realizarea coronei regale a României. De altfel, coroana purtată de toţi regii României este unul dintre simbolurile Regalităţii.

Regele a ales oțelul și nu aurul pentru a simboliza vitejia ostașilor în Războiul de Independență. Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de acvila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea Trecerea Dunării. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui tun (partea din față a țevii) de calibru 90 mm, fabricat la atelierele F. Wöhlert din Berlin.

Coroana este cel mai vizibil simbol al regalităţii. România deţine trei astfel de podoabe: Coroana Regilor, folosită de toţi regii României şi coroanele reginelor Elisabeta şi Maria cu propriile versiuni.

„Prima coroană a României a fost a lui Carol I şi a fost confecţionată din oţelul unui tun turcesc, confiscat de ostaşii români în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878). Coroană este de oţel confecţionată la aresanalul aramatei şi a fost folosită la încoronarea regelui Carol I la 10 mai 1881 la Palatul Regal din București. În mod normal, ea este transmisă din generaţie în generaţie. În România, coroana a fost făurită pentru Carol I şi apoi a fost transmisă şi celorlalți regi. Coroana reginei Elisabeta seamnănă puţin cu coranele soţiile domnitoriilor din principatele române, dovedind astfel continuitatea poporului român. Corona Reginei Elisabeta este o miniatură a coroanei Regelui Carol I, dar confecționată din aur”, a povestit Sandra Gatejanu, director de protocol de la Casa Regală.

 La 10 mai 1866, Carol I intră în Bucureşti. Acest moment a reprezentat naşterea Dinastiei şi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească. România avea încă, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitatea turcă. Carol I, aflat în faţa Parlamentului, jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor.

Pe 10 mai 1866 la ora 14, într-o trăsură trasă de 12 cai și însoțit de alte 20 de trăsuri, prințul Carol I ajungea la Cotroceni. De aici s-a îndreptat spre Șosea, unde a fost întâmpinat de primarul Dimitrie Brătianu care i-a înmânat cheile orașului, spunându-i: ”Suverane al României! Ți-am dat coroana lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, de azi înainte stăbunii tăi; redă-i și tu antica splendoare! Fă din această frumoasă țară sentinela înaintată a libertății moderne, bulevardul nebiruit al civilizației occidentale”.

La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie la Plevna, Griviţa şi Smârdan.

Pe 10 mai 1877, ca urmare a proclamării independenței în ziua precedentă, în ordinul de zi către armată, semnat de domnitorul Carol I, se afirma: ”În momentele grave prin care trece țara noastră, România întreagă are ochii ațintiți asupra voastră, ea pune în voi toate speranțele sale. În ora luptei aveți înaintea voastră faptele bătrânilor oșteni români; aduceți-vă aminte că sunteți urmașii eroilor de la Racova(Vaslui) și Călugăreni. Drapelul sub care luptați este însăși imaginea Patriei. Urmați-l dar vitejește și când odată laurii păcii vor reînverzii pe munții și câmpiile României, patria cu recunoștință va scrie numele bravilor ei apărători pe frontispiciul independenței sale”.

În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale Parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României. Principele Carol a devenit Regele României, cu numele de Carol I.

Pe 10 mai 1881 a avut loc încoronarea suveranilor, Carol și Elisabeta. Evenimentul fusese programat pentru luna martie, când prin lege România fusese proclamată regat. Asasinarea țarului Aleksandru al II-lea a făcut ca frumoasa ceremonie să fie amânată. Noua dată a fost aleasă 10 mai, pentru a coincide cu depunerea jurământului din 1866 și independența din 1877. În dimineața lui 10 mai, ceremonia a fost anunțată prin 21 de salve de tun. La ora 10:15, regele și regina au plecat de la palatul Cotroceni la Gara de Nord, unde începea cortegiul încoronării. De aici, regele călare și regina într-o trăsură trasă de opt cai au pornit în fruntea coloanei alcătuită din jandarmi, militari, persoane oficiale. Suveranii au fost întâmpinați la mitropolie de șeful bisericii și de alte fețe bisericești. Pe dealul Mitropoliei se aflau delegații județelor, circa 6000. Regele și regina s-au închinat la icoanele din biserică, după care au luat loc la tribuna amenajată în aer liber. A urmat oficierea serviciului divin. Patru generali au adus coroanele regale, iar mitropolitul primat și mitropolitul Moldovei au dat binecuvântarea solemnă: 101 de focuri de tun au anunțat evenimentul.

După înmânarea coroanelor, primul ministru Dimitrie Brătianu a prezentat suvernailor un pergament conținând legea de proclamare a Regatului, pe care cei doi l-au semnat, pentru a se păstra la Arhivele Statului. După sfințirea coroanelor, cortegiul a pornit spre Palat, suveranii fiind aclamați de mulțime.

În sala tronului, coroanele au fost aduse de președinții Corpurilor legiuitoare. Primindu-le, regele a ținut un discurs: ”Prin serbarea de azi se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte și fapte mari… Cu mândrie dar primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României”. Carol a încheiat cu următoarele cuvinte: ”Să trăiască iubita noastră Românie, astăzi încoronată prin virtuțile sale civice și militare”.

Regatul României, aspirația atâtora care doreau o țară liberă și independentă, era realitate. Carol I a devenit cel dintâi rege al României.

Odată ce propunerea a fost acceptată, însemnele dinastiei germane îşi fac apariţia în heraldica noastră. Printre ele şi Nihil sine deo, adică Nimic fără Dumnezeu. Acesta va fi motto-ul nostru politic până la venirea comuniştilor la putere în 1947.

Cei patru regi ai României Carol I, Carol II, Ferdinand şi Mihai au folosit: coroana, fanionul, sceptrul, mantia şi blazonul pentru a-şi face simţită prezenţa în viaţa publică. Stema familiei regale a României simbolizează domnia suverană asupra ţării.

Ziua Regelui devine Ziua românilor

Istoricul Ion Bulei se întreba dacă 10 Mai reprezenta ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor. La început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. „Sărbătoarea acestei zile avea şi semnificaţia aducerii aminte, având mereu persoana principelui (regelui) şi familia sa în centru. Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la Şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu. Carol I, Ferdinand, dar şi Carol II şi Mihai I voiau să fie în această zi cât mai mult văzuţi, să ilustreze apropierea de popor (pentru orice suveran şi, prin imitaţie, pentru orice om politic în epoca modernă, imaginea publică era esenţială).”

10 Mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale. „Sărbătoarea regelui Carol e şi sărbătoarea României! Netrebnic românul care nu-şi uită astăzi de păsurile lui”, arăta Pompiliu Eliade într-o conferinţă la o serbare populară în 1903, îndemnând locuitorii Bucureştilor să petreacă, să uite de necazuri şi să trăiască laolaltă cu semenii o clipă de înălţare sufletească. Sub domnia lui Carol I, semnificaţia sărbătorii de 10 Mai a fost amplificată an de an.

În 1947, a fost înlăturată monarhia şi odată cu ea şi 10 Mai din calendarul sărbătorilor românilor. Regimul comunist care a venit la putere şi-a găsit 23 august ca zi naţională. De asemenea, în acelaşi timp s-a căutat ca 10 Mai să nu mai reprezinte altceva decât venirea în ţară a unei monarhii străine, care nu se încadra în tiparele orânduirii nou instalate la conducerea României.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.